Incepusem sa ma cufund intr-o lume pe care nu o mai recunosteam, pe care nu o intelegeam, in care nu ma regaseam. M-am asezat rapid in primul loc in care am gasit putina caldura si am ramas acolo, desi nu imi placea neaaparat. In sfarsit observ acest lucru. Observ ca nu imi place. Ma ridic si ma uit in jur. Constat cu stupoare ca exista si alte locuri chiar mai calde decat al meu. Ma desprind greu. Poate prea greu, dar ma desprind totusi. Aici nu sunt "eu". Ma regasesc pe mine, incep sa imi recunosc reflexia in oglinda, devin iarasi eu, dar doare. Parca cineva te loveste cand esti deja jos, nu iti lasa timpul necesar sa te ridici. Nu iti da voie sa te refaci, sa deschizi ochii indeajuns de larg pentru a putea recunoaste ceea ce este in jurul tau. Asa se intampla cand te prind norisorii si te ridica prea sus, pana dai cu capul de tavan, iar atunci cazi. Durerea devine maturizare. Trist. Constat ca aceasta maturizare altii o aveau deja. Si mai trist.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu