Ajungi la 23 de ani si observi cum lucrurile se schimba in jurul tau. Cum oamenii se schimba fara sa iti dea de veste. Observi ca fostele tale colege de liceu nu mai au interese comune cu ale tale.
Unele se marita.
Altele fac copii...dar majoritatea au terminat o facultate si acum s-au angajat. Ele nu mai au atat de mult timp liber precum ai tu. Nu mai au vacante precum ai tu. La ele exista notiunea de concediu la ora actuala..concediu care nu se intinde pe o periada atat de lunga precum se intind vacantele tale insumate.
Priveam saptamanile trecute o emisiune la tv. Acolo am vazut o femeie. O femeie in toata firea. Avea un copil de 1 an si jumatate. Era responsabila. Avea un job. Tinea o casa. Facea curat, facea de mancare. Grijile ii erau asternute pe fata deja. Si ea avea, la fel ca si mine..23 de ani. Un fior m-a cuprins in acel moment. Fata asta are 23 de ani?! Ma scuzi, femeia asta are 23 de ani? Ea e femeie..eu sunt fata. Ea nu mai are timp sa fie copil pentru ca trebuie sa aiba grija de al ei.
Acesta este mersul normal al lucrurilor?
Evident.
Atat de devreme?
Depinde pe cine intrebi.
Daca ma intrebi pe mine...as spune ca ar trebui la varsta asta sa mai copilarim...insa constat ca terminand o facultate la varsta asta copilaria trebuie sa se termine. Vrei nu vrei trebuie sa iti asumi niste responsabilitati. Trebuie sa te maturizezi. Nu vrei? Nu prea conteaza! Esti mare. Trebuie sa mananci.
Om mare....
Cand eram mici ne doream cu totii sa ajungem oameni mari. Toate probam pantofii cu toc ai mamei si ne ridicam pe varfuri gandindu-ne cum o sa vedem lumea cand o sa fim "atat" de inalte. In inocenta noastra vroiam sa crestem. Vroiam sa nu mai fim considerati copii. Ne mai zicea din cand in cand cineva.."nu te machia acum! fii copil! o sa ai timp toata viata sa te machiezi!". Bagam in seama acele vorbe? Nici in ruptul capului. Noi stim mai bine. Noi vrem sa fim "doamne".
Am ajuns oameni mari. Am ajuns om mare. Imi place. Normal ca imi place. Sunt responsabila pentru deciziile mele. Nu imi este frica sa imi asum responsabilitatile. Totusi cateodata as vrea sa raman la varsta asta. Grijile intotdeauna sa ramana la intensitatea actuala...adica sa tinda spre 0.
Oameni mari? Mai bine oameni mari cu suflet de copil!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu