Bacovia

inchid ochii si si incerc sa ma uit fictiv in jur, sa imi imaginez cadrul pe care Bacovia a incercat sa il descrie in Plumb. Bineinteles, la nivel de imagine. Ma vad ..in cimitir, iar timpul sta in loc, ca si cum o pala de vant a incremenit si ea, la fel ca in imaginile cu efect sepia din cartile vechi. Iar repetarea obsesiva a termenului plumb imi creaza o mare stare de disconfort, de greutate si apasare sufleteasca incununata de imaginea "aripi de plumb" care reprezinta esecul absolut, neputinta de a te mai ridica, constintizezi cat de tare esti prins in cotidian. Ma gandesc la o ..extrapolare in spatiul citadin de astazi, o fotografie intr-un loc foarte aglomerat, o lume in perpetua miscare..inghetata. Iar unul singur se plimba printre statui, ca un suflet ratacitor pe pamant, incapabil de a-si scutura aripile de plumb pentru a pleca, pentru a se elibera. Si apoi revin la poezie, si tot ce imi vine in cap este pala aceea de vant impietrita si linistea mormantala determinata de ea, de florile odinioara tinere, parfumate..degradate, uscate..o lume uniformizata, o lume uniforma...o lume in degradare, in descompunere, o lume in care nimeni nu poate iesi in fata cu ceva nou, o lume in care pana si "amorul" este de plumb, pana si iubirea care practic ar trebui sa iti dea putere, pana si ea a cedat, s-a transformat in plumb...