timpul

Ma tot gandesc la ideea de a calatori in timp.
Sa presupunem ca este posibila sau va fi posibila la un moment dat in viitor. Asta ar insemna ca daca cineva din viitor ar calatori in trecut ar altera prin simpla sa prezenta starea sistemului respectiv. Daca asta se intampla inseamna ca vietile noastre sunt influentate in fiecare clipa de decizii a celor care perturba sistemul in trecut, ceea ce le schimba si lor viitorul. Astfel lucrurile sunt in dinamica si o idee de "soarta" devine perfect valida.
Ma mai gandesc ca daca acea persoana a reusit sa calatoreasca in timp ar putea avea o inteleere superioara noua asupra "mersului lucrurilor" in general si atunci ar putea fi el oare numit dumnezeu? nu ma gandesc la asta decat prin prisma faptului ca in mainile lui stau toate deciziile. face un pas in dreapta, calca o furnica si poate omoara o specie intreaga care va avea sa emearga dintr-o mutatie genetica fix a acelei furnici. exemplul e banal, dar poate fi extrapolat la lucruri mult mai mari.
Ma gandesc ca noi avem anumite vise care par chiar reale, si nu ma refer la proiectiile subconstientului in viata nocturna ci a acelor vise care tinzi sa le confunzi cu realul, pe care ti le amintesti ca fiind reale intamplari ce apartin trecutului tau si nu ca fiind vise. oare ele chiar pot fi rezultatul unor modificari ale aceste calatorii spatiu-timp?
Desigur ca multi au explorat aceasta posibilitate si nu sunt eu in masura sa comentez despre metode sau moduri de a se intampla lucrurile astea(in mare masura si din cauza faptului ca majoritatea se bazeaza pe modele matematice pe care eu una nu reusesc sa le inteleg).
Si totusi...I wonder: amintirile mele de ieri oare chiar s-au intamplat cu adevarat ieri?

Post-iubire

Zac întins pe podea
Și în brațele mele
Iubirea noastră moartă.
Și-a dat sufletul ieri
După ce ai trântit
Ușa în urma ta.
Mă uit la trupul ei inert,
Nu știu dac-am să pot să iert.

Ai sărit cu un cuțit,
Ea s-a pus între noi
Și așa a murit.
Dacă ea n-ar fi fost
Chiar în suflet, adânc,
M-ai fi nimerit.
Și trupul ei atârnă cald,
Iar eu nu par să știu ce fac.

Am mers zi și noapte
Cu iubirea în brațe
Și am îngropat-o
Atât de departe,
N-o s-o găsești.

A fost un doliu greu,
Rana de la cuțit
S-a închis incet...
Ba chiar m-am amăgit
Cu amintirea ta
Într-un mod ideal...

Dar nu pot să uit ultima ei suflare și ochii mari
Și noaptea când singur, doar eu și-un câine, am pus-o-n pământ...

Am mers zi și noapte
Cu iubirea-n brațe,
Fără vreo slujbă
Am îngropat-o,
N-o s-o găsești.

Eu nu pot și nu vreau să mor din iubire, ești parte din mine, te-ngrop și pe tine,
o altă femeie va scoate cuțitul pe care cândva l-ai înfipt fără milă
si poate tot ea-l va înfige înc-o dată, ce dacă, iubirea e moartă,
dar viața trăiește și viata va naște o altă iubire și-o altă iubire mă naște pe mine
ca să găsesc ...o altă iubire...
Am mers zi și noapte ca să găsesc...

Există iubire,
Altfel n-am supraviețui
După iubire,
N-am rezista

Iubirea când moare,
Crezi că totul s-a terminat,
Dar viața câștigă,
Vei mai iubi.

Vama- Fata in boxeri si tricoul alb

De dimineață, doar într-un tricou apari,
Somnoroasă, am făcut eu ceai.
Ce fericire, numai pentru mine ești
Fata-n boxeri și-n tricoul alb.
Încă cinci minute să ne cuibărim...

Am râs aseară
Când goală ai ieșit din duș
Și ți-ai pus tricoul alb.
Urma să facem dragoste și n-avea rost
Să-l îmbraci, dar așa ești tu.

Încă un minut, să ne cuibărim...
Apoi în lume o să ieși
Și devii femeie.

Până diseară tricoul alb mi-anesteziază pielea uscată în lipsa ta.
Mă duc la muncă, sunt un ciudat care în pauza de prânz vorbește c-un tricou.
Și paralizez la gândul că aș fi putut să nu te am, o, Doamne,
Aș vrea să-nvăț să dăruiesc la fel de mult cât te iubesc,
O, Doamne, cât te iubesc!

Ajungi acasă și mă aștepți, ești adevărată.
A fost o vreme când nu mai credeam că iubirea-i altceva decât pretext pentru-n roman.
Acum zâmbesc, nu pot să cred, iubirea face duș și eu întins aștept...
Zâmbesc ca prostul, aștept să iasă, să-și pună boxeri și tricoul alb.